Îmi place Grecia atât de mult încât încerc să ajung acolo măcar o lună în fiecare an.

Uneori, reușesc.

Alteori, nu.

Apropo, nu e vorba de bani ca să faci asta.

Adică-ți trebuie bani, dar nu atât de mulți pe cât ai crede.

Ce-i drept, prețul cazărilor a crescut în fiecare an.

Acum 4 ani, am stat într-un hotel cu 5 lei/noapte.

Acum 3 ani, am stat în același hotel tot cu 5 lei/noapte.

Acum 2 ani, același hotel, pentru aceeași cazare, dorea 19 lei/noapte.

Adică a crescut prețul de aproape 4 ori, că asta voiam să-ți spun, nu cât plătesc eu pe-o zi de cazare.

Deci e vorba și de bani pentru cazare.

Dar în rest?

Grecia îți oferă posibilitatea de-a nu cheltui prea mulți bani dacă îți alegi o cazare care-ți oferă și o bucătărie și ești dispusă să faci efortul de-a găti o parte din mâncare.

De ce unele femei consideră gătitul o corvoadă

Unele femei vor să facă asta și le face plăcere să facă asta.

Altele, nu.

Consideră că a găti e o corvoadă în general, cu atât mai mult în vacanță.

De unde vine credința asta?

Depinde.

Uneori, e vorba de femei care oricum zi de zi fac asta și se simt epuizate doar la simplul gând c-ar trebui să o facă și în timpul vacanței, chiar dacă la un nivel mult mai redus.

Alteori, e vorba de femei care nu fac asta și tocmai pentru că nu o fac nu-și doresc să o facă vreodată.

După cum vezi, mă refer doar la femei.

O fac intenționat în speranța că dacă e cineva ofensabil pe tema aceasta se va supăra și se va deazbona și amândouă vom fi fericite.

Persoana în cauză pentru că mi-a dat o lecție, iar eu că mă voi amuza pentru că persoana în cauză crede că mi-a dat o lecție.

Este gătitul o corvoadă?

Ca orice lucru de pe lumea aceasta, poate fi o corvoadă sau o plăcere.

În funcție de ce?

În funcție de cât ești capabilă să vezi sensul și semnificația gătitului.

Dacă nu vezi dincolo de stat în picioare, în miros și abur, puțin probabil să înțelegi sensul și semnificația gătitului.

De asemenea, dacă ți se pare că gătitul consumă prea mult timp și că e mai deștept să comanzi la un serviciu de gătit sau printr-o aplicație de livrare, atunci iarăși n-ai habar de sensul și semnificația gătitului.

Și atunci, e firesc să ți se pară că gătitul este corvoadă în situația în care ești nevoită să gătești.

De ce este gătitul o formă de exprimare a dragostei

În fine, care-i treaba cu gătitul?

În profunzime, gestul unei femei de-a găti este o formă primivită și profundă de exprimare a dragostei.

În general, oamenii au impresia că “primitiv” înseamnă automat ceva rău.

Ceva ce ar trebui să fie dat deoparte pentru a face loc progresului.

Doar că tu însăți ești formată dintr-o grămadă de elemente primitive - organismul tău este produsul unor procese evolutive care au durat milioane de ani.

Iar pentru ceva format acum foarte mult timp, nu tot ceea ce îi oferi din zona “progresului” este benefic.

În fine, gătitul implică mâncare, iar mâncarea implică supraviețuire.

Iar supraviețuirea este una dintre programările fundamentale din noi.

De asta, când o femeie gătește, atinge zone emoționale pe care alte activități nu le ating deloc sau le ating de-o manieră superficială.

Și de asta, gătitul este o formă de exprimare a dragostei.

Poate fi vorba de dragoste față de tine însăți atunci când gătești pentru tine.

Sau poate fi vorba de dragoste față de alții atunci când gătești pentru alții.

Sau poate fi vorba de ambele tipuri de dragoste când gătești pentru tine și pentru cei pe care-i iubești.

De ce multe femei sunt deconectate de acestă formă de exprimare a dragostei

Dacă te-ai trezit pufnind încă de când ai citit titlul, e foarte bine.

Ai șansa să-nveți ceva despre tine.

Ceva folositor mai ales dacă deja ți-ai spus în timp ce citeai că tu ești mai mult decât o simplă bucătăreasă.

Sau dacă ai probleme să-ți găsești pe cineva sau ai deja pe cineva, dar relația voastră e veselă ca o ușă de debara.

În primul rând, ești deconectată de ideea de gătit pentru că ești deconectată de tradiții. Ori pentru că mama ta nu a gătit pentru tine și ai tăi, ori pentru că la un moment dat ai tăi au crezut că-ți fac un bine dacă “te protejează” de astfel de activități.

De câteva decenii bune, oamenii au început să creadă că dacă își învață copiii să gătească, să repare lucruri, să muncească în gospodărie etc. îi îndepărtează de o viață specifică intelectualilor sau celor care nu sunt nevoiți să facă astfel de activități pentru că au o situație bună și fac alții pentru ei.

Ceea ce e fals și trist în același timp.

Fals pentru că nimic nu te-mpiedică să înveți să gătești, să repari lucruri și să muncești în propria gospodărie, iar în același timp să performezi și școlar / intelectual.

Trist pentru că majoritatea celor care au performat doar academic și sunt rupți de chestiunile acestea fizic - tradiționale sunt niște mapeți ușor de prostit, des inadaptați și des subțiri în ceea ce privește caracterul.

În al doilea rând, ești deconectată de ideea de gătit pentru că ai o relație proastă cu timpul.

Adică ai impresia că gătitul poate reprezenta o pierdere de timp și vei găsi tot felul de argumente în favoarea acestei idei. De exemplu, dacă ești captivă în lumea corporatistă, poți ușor să faci un calcul legat de cât valorează o oră pentru tine.

Îți știi venitul lunar, știi câte ore lucrezi într-o lună, și afli cât costă o oră de-a ta.

Asta dacă te referi la bani.

Poate ești atât de înecată în lumea corporatistă încât muncești des peste program sau nu doar muncești mult ca volum de ore, ci și mult din perspectiva intensității activității pe care o faci.

Poate ești super stresată.

Prin urmare, o oră de timp liber, atunci când apare, ți e pare că e mult, mult mai bine utilizată relaxându-te pe net sau urmărind un serial bun sau discutând cu o prietenă sau ieșind la o cafea decât să gătești.

Sau îngrijind niște pisici.

Doar că acestea sunt forme maligne de înțelegere a valorii timpului.

Nu-l valorizezi prin tine, ci prin cei care te controlează zilnic în timpul programului și chiar după, dacă ai niște șefi abuzivi.

Dovada că femeile “moderne” habar n-au să gătească

Majoritatea femeilor “moderne” sunt dezastru când vine vorba de aceste “skill”-uri.

Nu e nevoie să mergi din ușă în ușă și să guști ceva gătit de aceste femei.

E suficient să vezi cât de scăzut este nivelul mâncării din majoritatea restaurantelor sau a mâncării pe care o oferă așa zisele servicii de catering.

Dacă nivelul gătitului acasă ar fi la un nivel crescut, ar fi nevoite și aceste afaceri să-și crească nivelul în general.

Dar nivelul este atât de scăzut, încât majoritatea acestor afaceri își pot permite să pună orice-n farfurii.

Sigur, dacă n-ai repere legate de ce-nseamnă mâncare bună, atunci e firesc să ți se pară orice tristețe culinară ca fiind ceva excelent.

Dacă însă ai face efortul de-a-nvăța să gătești, ai vedea că nu orice-ți aduce chelnerul la masă este OK calitativ, că nu orice produs numit șmecheresc “tradițional” sau “de casă” își merită numele, că nu orice livrare de la un serviciu de gătit la oală este ceea ce trebuie să fie.

Ai începe să înțelegi că inclusiv produsele pe care le cumperi din magazin, preparatele clasice - mezeluri, lactate etc. au o calitate diferită în funcție de tot felul de factori, nu doar în funcție de preț.

Dar iarăși, ai nevoie de repere reale ca să faci această diferență.

În fine, am spus mai sus că gătitul este o formă de exprimare a dragostei față de tine însăți sau față de ceilalți, în funcție de cei pentru care gătești.

Unul dintre motivele pentru care femeile “moderne” nu ști să gătească este și acela că nu știu să se îngrijească.

Ca să înțelegi asta trebuie să-nțelegi ce-nseamnă cu adevărat să te îngrijești.

Nu este vorba de-a merge la salon ca să-ți faci unghiile și să-ți aranjezi păru, deși aceste activități sunt importante.

De asemenea, nu este vorba de-a te răsplăti cu dopamină ieftină pe Facebook, Instagram sau TikTok.

Nu este vorba de mers în club.

Nu e vorba de pierdut bucăți valoroase din tine pe Tinder.

Nu este vorba de a bea un vin bun pentru că ți se pare cool să consumi alcool.

Este vorba de-a avea grijă reală de tine.

Și, de cele mai multe ori, a avea grijă reală de tine implic activități aparent banale.

Somn suficient în defavoarea statului cu ochii în ecrane.

Sau citit cărți fizice în defavoarea binging-ului de seriale.

Și chiar gătit cu o atitudine real pozitivă în defavoarea mâncatului de prostii.

PS: mereu m-a fascinat -amuzant remarca legată de tendința bărbaților de-a-și risca inclusiv viața când vine vorba de-a-și apăra femeia și copiii și nesimțirea feministă a unor cucoane cărora li se pare exagerat să-și miște fundul și să le facă respectivilor bărbați un simplu sandviș.

SUROGÁT s.n. Produs sau preparat care poate înlocui un alt produs (rar, scump etc.), cu care are calități oarecum asemănătoare; (Fig.) Contrafacere, falsificare.

Acum niște ani, am cunoscut o tipă promițătoare.

În ce sens?

În sensul că era inteligentă.

Și, lucru rar la o femeie, avea simțul umorului.

Sigur, faptul că avea simțul umorului nu înseamnă că o scutea de tot felul de atitudini aberante în ceea ce privește orice o înconjura.

De exemplu, ea și încă două colege își dădeau des demisia.

Nu la modul propriu, ci la modul isteric - amenințător.

Și ăla de le avea în grijă le lăsa să se calmeze, apoi trata totul ca și când nu s-ar fi întâmplat.

Și ele la fel.

Cel puțin până la următoarea demisie.

Sigur, mediul în care lucrau nu era o corporație clasică.

Conducerea tânjea după așa ceva, dar n-aveau cu cine.

Prea multe femeie trecute zdravănd de 20 ani care credeau că orice copilărie durează cam până la 30 ani.

În fine, revin la tipa în cauză...

La un moment dat, a început să schimbe locurile de muncă.

Câteva luni acolo, câteva luni dincolo.

Brusc, descoperise plăcerea de-a se plimba.

Și pentru că domeniul în care lucram cu toții este unul foarte restrâns, știam unii de alții orice. La un moment dat, chiar a început să revină la vechi angajatori doar ca să aibă de unde să plece.

Când am vorbit la un moment dat cu ea, mi-a spus că-n ultimii ani stătuse 8 luni cel mai mult într-un loc.

Între timp, nu am mai vorbit pentru că fiecare e cu treaba sa.

Dar o văd activă pe Instagram.

Și pe Facebook.

Și-a luat pisici.

Are două.

Și îi place suficient de mult alcoolul cât să facă din consumul său o formă de glorie.

Și se plânge că viața e grea.

Și că puțini o înțeleg.

Ceea ce e adevărat.

Viața chiar e grea și probabil că puțini o înțeleg.

De exemplu, eu.

Care scriu acum despre ea bazându-mă exclusiv pe chestii superficiale, culese de pe rețelele sociale.

Deci are două pisici.

De unde știu?

Absolut tot ce postează implică acele două pisici.

Una e albă, una e neagră.

Iar ea e mama lor.

Cel puțin așa susține.

Și o susține cu atâta înverșunare încât nici nu mai contează că nu a avut vreodată copii și habar n-are ce-nseamnă să fii mamă modul real.

Partea cu adevărat tristă este însă alta.

Ceea ce face ea și ceea ce fac multe femei nu este un simplu joc de rol.

Pare mai degrabă o formă de-a înăbuși o problemă.

Genul de problemă pe care mulți terapeuți ori nu o abordează în terapie, ori o tratează ca pe ceva minor.

Nu e ceva minor, e doar ceva simplu.

În limbaj frust, lipsit de orice vrăjeală psihoterapeutică, este vorba de lipsă de secs.

Și nu doar secs la modul clasic.

Ci secs la modul general.

Ca să mă exprim mai aproape de limbajul celor care cred că sunt mame de pisici, e vorba de lipsa energiei secsuale în viața lor.

Plus lipsa de copii.

Copii reali, nu pisici îmbrăcate și tratate ca și când ar fi oameni.

"Vai, Maria, dar câtă răutate în aprecierile tale! Cine te-a rănit de te comporți așa?!".

Hehe, nu e vorba de răutate și de rănit.

E vorba de femei deștepte care-și irosesc viața crezând că natura umană poate fi ușor păcălită de un vin bun și un copil - surogat.

Și de brunch-uri.

Și de shopping compulsiv.

Și de cerșit atenție pe rețele sociale.

Și de o viață de lene absolută când vine vorba de orice responsabilitatea reală.

Așa cum sunt copii.

Anii trec, iar jocurile de rol cu pisici sunt doar un pansament pentru momenul în care apare brusc o revelație: ce am făcut cu viața mea?

Iar partea cu adevărat tristă este că societatea actuală le împinge pe femei să-și pună din ce în ce mai târziu această întrebare.

Eventual, când a face un copil vine la pachet cu niște riscuri.

Riscul ca acel copil să nu fie sănătos.

Riscul ca acea sarcină să nu fie dusă la capăt.

Riscul ca acea sarcină să nu se producă vreodată.

“OK, Maria, dar cine ești tu să te bagi în viața altora? E libertatea oricărei femei să facă alegerile pe care le dorește”.

Corect, dar chiar despre libertate am vorbit tot textul.

Nu uita: într-un final, inclusiv prostia este o formă de libertate.

Aproape orice femeie crede că ar fi un bun psiholog.

Credința aceasta se naște din aproximativ 4 mari direcții.

Nu întâmplător spun "aproximativ". Psihologia este o știință aproximativă. Adică nu are exactitatea fizicii, a matematicii, chimiei sau biologiei.

Dar asta nu e o problemă pentru majoritatea femeilor, chiar din contră aș zice...

În fine, cele 4 mari direcții care alimentează dorința multor femei de-a deveni psiholog sunt acestea…

1. O componentă biologică reală

Este vorba de acea pre-programare a creierului care le face pe femei să fie mai interesate de oameni, iar pe bărbați mai interesați de obiecte.

De exemplu, o cercetare făcută în urmă cu câțiva ani în cadrul unor maternități arăta că creierul fetițelor prezenta o activitate intensă și diferită de cel al băiețeilor în momentul în care auzeau plânsul altor copiii.

Pe românește și oarecum simplist spus, fetițelor le păsa de semnalul unei presupuse suferințe a celorlalți, iar pe băieței îi durea în fundulețul lor abia dezvoltat.

Desigur, cu excepția situației în care zgomotul în sine le perturba somnul.

De altfel, observi acest lucru din copilăria timpurie, când fetițele și băiețeii încep să manifeste interese profund diferite dincolo de chestiuni care țin de culturalizare.

De exemplu, nu vei găsi prea multe fetițe interesate de așa ceva:

În fine, această componentă biologică care indică aplecarea femeilor spre emoțional este doar o parte a motivului pentru care multe femei sunt interesate de psihologie și de profesia de psiholog.

2. Experiențele personale în cabinetul de psiholog

Adică o femeie merge la psiholog să-și rezolve diverse probleme și ajunge la concluzia că ar putea face și ea asta.

Uneori, această credință se bazează pe constatarea că nu e mare lucru să stai de vorbă cu oamenii despre problemele lor, iar alteori se bazează pur și simplu pe succesul propriei terapii.

Rar se produc amândouă. Adică clienții care-și rezolvă în terapie o problemă nu sunt clienții cărora procesul în sine nu li se pare mare lucru.

Spre deosebire de mulți bărbați care preferă la propriu să-și rezolve problemele decât să calce în cabinetul unui psiholog, femeile văd acest demers aproape ca o formă de îmbrățișare a propriei spiritualități.

Adică, femeilor le place la psiholog chiar și când vizitele presupun consum nervos major, așa cum se întâmplă de multe ori când problemele care trebuie rezolvate sunt unele dificile.

După aceste experiențe, unele femei rămân cumva lipite intim de procesul terpeutic, iar aplecarea lor spre vindecarea altora le poate îndemna să se ducă spre această profesie.

3. Credința că și-ar putea rezolva propriile probleme dacă intră în aceasă profesie

Glumind serios, facultățile de psihologie sunt pline ochi de pacienți și clienți. Diferența între cele două categorii fiind de gravitate a problemelor cu care se confruntă.

Adică oameni de bună credință sau fără capacitatea de-a avea vreo credință pot ajunge să-și dorească să intre în această profesie pentru a-și rezolva propriile probleme de natură psihologică.

Vei întâlni femei care au trecut prin tot felul de episoade traumatice și care au dat la psihologie ca să-și rezolve pe cont propriu acele probleme.

Adică să facă facultate în loc să meargă la psihoterapeut.

În mare, e o idee proastă.

Adică, facultatea nu este terapie. Cel mult, facultatea te poate convinge să faci demersul personal de-a merge în terapie.

Doar că vei plăti bani buni ca să faci ceva evident - dacă ai problemă de natură psihologică nu faci facultatea de psihologie. Mergi la psihoterapeut.

În fine, ca și mai sus, asta nu înseamnă că oameni care ajung la facultatea de psihologie ca să-și rezolve propriile probleme nu pot deveni ulterior buni psihologi.

Volumul uriaș de astfel de studenți lucrează în favoarea lor - clar că unii vor ajunge în profesie și nu toți vor fi slabi. Unii vor fi buni.

Unii...

4. Credința bazată pe nimic palpabil că au "talent la psihologie"

În ciuda acelei componente biologice despre care vorbeam mai sus, realitatea este că psihologia implică o grămadă de lucruri care n-au nicio legătură cu "talentul" pe care și-l presupun unele femei interesate de psihologie.

Totuși, această tendință care cochetează cu efectul Dunning - Kruger le poate ajuta uneori pe anumite femei să se arunce cu toată ființa spre domeniul psihologiei.

Alteori, doar le aduce în postura de-a descoperi că psihologia nu are puțin de-a face cu ce au crezut ele și că poate fi dată naibii de dificilă.

Să fii psiholog nu presupune să dai sfaturi

Una dintre credințele populare ale femeilor este că psihologul e un domn sau o doamnă care dă sfaturi celor care vin la cabinet pentru psihoterapie.

Această credință o au nu doar cei care n-au făcut vreodată psihoterapie, dar și mulți dintre cei care au ajuns în cabinetul unui psiholog.

Unii din această categorie descoperă că psihologul nu le dă sfaturi, ci doar îi ajută să-și găsească propriile resurse pentru a-și rezolva problemele.

Alții însă dau peste psihologi slab pregătiți care ori cedează la insistențele clientului de-a le da sfaturi, ori pur și simplu simt nevoia să dea sfaturi ca să umple momentele în care au impresia că terapia nu funcționează.

În fine, deși sunt multe abordări terapeutice, multe școli, în general, un psihoterapeut nu dă sfaturi.

Se poate întâmpla în cine știe ce context ca un psihoterapeut să dea un sfat, dar categoric este un moment izolat și are legătură cu un context aparte.

Chiar și atunci, e vorba de anumite abordări terapeutice și, repet, e o excepție profund excepțională.

Să fii psiholog nu presupune să fii bună la discuțiile cu oamenii

Pentru că femeile socializează mai ușor decât bărbații și pentru că femeile tind să aibă mai multe conexiuni cu semenii lor, apare credința că automat se și pricep mai bine la a discuta cu oamenii.

Credința aceasta este, în general, falsă.

De altfel, nu orice discuție care implică multe cuvinte și puține momennte de liniște între cei doi participanți este automat o discuție productivă.

Doi bărbați care schimbă 3 cuvinte s-ar putea să producă discuții cu mai mult sens și mai multă profunzime decât ore întregi de discuții între fete, la două cafele, un pachet de țigări și 3 sucuri.

Normal, aproape orice discuție poate avea o componentă terapeutică, dar asta nu înseamnă că o discuție cu prietena ta rănită de nenorocitul acela cu care are o relație este psihoterapie.

Și dacă prietena ta te caută de câte ori are probleme și zice că se simte mai bine după ce a discutat cu tine, iarăși nu înseamnă că ai un talent special sau că automat aceste capacități le vei transfera într-o eventuală practică psihoterapeutică.

Asta înseamnă doar că tu și prietena ta vă înțelegeți bine și că ea se poate baza pe tine.

Să fii psiholog nu implică automat clienți pe canapea

O parte a atracției femeilor față de meseria de psiholog / psihoterapeut este produsă cultural - cărți, filme, seriale, reviste, show-uri TV etc.

Iar în acestea, unul dintre simbolurile des vehiculate este acea canapea freudiană pe care clientul stă întins și psihoterapeutul îl ghidează terapeutic.

Sunt abordări terapeutice care folosesc canapeaua (ex. psihanaliza), dar în terapiile "moderne", așa zis de scurtă durată, clientul stă de cele mai multe ori pe un fotoliu (ex. Psihoterapia cognitiv - comportamentală).

Ce vreau eu să-ți spun este că între ceea ce vezi fascinant prin filme / seriale și realitatea muncii de psiholog într-un cabinet sunt mari diferențe.

La fel ca și-n cazul altor profesii glorificate cultural de media, realitatea este mult mai puțin spectaculoasă. Adică, așa cum avocatura nu e ca-n Ally McBeal sau ca-n Suits, nici psihoterapia nu e ca-n cine știe ce show de gen.

Normal, vor fi multe situații în care urechile îți vor auzi povești de-a dreptul extraordinare și curiozitatea feminină va fi pe îndelete satisfăcută.

Doar că atunci când faci această profesie, vei descoperi că nu tot ceea ce credeai că-ți va plăcea te va entuziasma ulterior. Și că lucruri care n-ai fi crezut că-ți vor produce interes profesional deosebit vor conta cu adevărat.

În rest, mulți dintre oamenii care vin la cabinet au probleme asociate unor depresii / anxietăți de nivel mediu sau de o așa zisă dezvoltarea personală.

Să fii psiholog nu te scapă de propriile probleme

Spuneam mai sus că unii ajung în această profesie pentru că au făcut facultatea de profil în speranța că-și vor rezolva propriile probleme.

Școala de psihologie te ajută doar să ți le înțelegi eventual ceva mai bine sau să ți le bănuiești ceva mai bine.

Mai mult, faptul că devii psiholog nu înseamnă că vei fi un supra om.

Deși ca să ajungi să practici treci la rândul tău inclusiv printr-un proces de dezvoltare personală care poate înlătura o parte sau toate problemele de natură psihologică cu care te confrunți, asta nu te va feri de altele care se vor naște pe parcurs.

Ca să nu mai vorbesc de cazul foarte frecvent în care în ciuda faptului că faci facultate, master / formare, ore dezvoltare personală, supervizare, specializări etc. tot nu scapi de ce te trage în jos psihologic pentru că nu ai făcut o clasică terapie cu un clasic psihoterapeut.

În fine, ce vreau eu să spun este că psihologii sunt și ei oameni care pot avea scăpări umane absolut firești, care pot avea copii cu comportamente copilărești, care pot să fie prostiți de un vânzător în piață etc.

Chiar am observat o chestiune destul de interesantă apropo de acest aspect - unii colegi din breasla psihologilor au o natură de nerd, de tocilar care se simte ca peștele în apă academic vorbind, dar care rămân ușor fără aer în zona numită "școala vieții".

Cum devii psiholog - școală și practică

Simplu: te înscrii la o facultate de psihologie, o absolvi după 3 ani.

Apoi, te înscrii la un master (recomandarea mea) sau la o formare oferită de o asociație a celor care practică genul de psihoterapie de care ești interesată.

Asta durează cam doi ani.

De ce recomand master în loc de formare deși costă cam la fel?

Pentru că, de obicei, masterul are o recunoaștere mai largă strict academic vorbind.

Ideal ar fi să le faci pe amândouă, pentru că la formări se învață lucruri cu mai mare importanță practică.

De asemenea, în paralel cu masterul sau formarea, parcurgi și orele de dezvoltare personală pe care Colegiul Psihologilor îl solicită în cazul tipului tău de psihoterapie.

După ce termini și cu masterul sau formarea, vei intra într-un proces de supervizare, care implică, de obicei, întâlniri lunare de 4 ore cu un supervizor. Adică un psihoterapeut cu calificarea și experiența necesare să te ghideze în munca ta.

În perioada supervizării vei putea profesa ca psihoterapeut în propriul cabinet. Și cazurile pe care le vei avea, le vei discuta cu supervizorul.

Până aici, costurile tale totale vor fi în jurul a aproximativ 8.000 - 10.000 Euro (taxe școlare + tot ce mai implică cel puțin 5 ani de școală - cărți, seminarii / cursuri suplimentare etc.)

După perioada de supervizare, vei fi pe cont propriu, dar cred că Colegiul Psihologilor se va asigura în timp că te va controla de-o manieră birocratică astfel încât să nu zburzi prea mult de capul tău.

Adică vei avea obligații de formare continuă, de obținere a unor credite asociate participării la diverse proiecte / conferințe etc.

A, și vei câștiga bani dacă vei avea clienți.

Acum, legat de asta, lucrurile sunt simple: majoritatea psihologilor au o stimă de sine scăzută și nu-ndrăznesc să solicite onorarii pe măsura beneficiilor pe care clienții le au ca urmare a serviciilor pe care le primesc.

Așa că, la început, psihologii o duc rău. În timp însă, unii dintre aceștia capătă bun simț profesional și își dau seama că munca lor merită mult mai mult.

Așa că tarifează cele 50 minute de psihoterapie mai departe de 30 Euro / ședință și mai aproape sau chiar dincolo de 100 Euro / ședință.

A, și mai sunt cei ca mine care au tarifat de la început cât au știut că merită serviciile lor, așa că nu se pot plânge că meseria aceasta nu aduce și satisfacții financiare, nu numai pur profesionale / umane.

Dacă te afli în căutări, probabil că te-ai lovit deja de această problemă - nu prea există bărbați care să fie pe măsura dorințelor tale.

Sau dacă există, sunt deja luați de alte femei.

Care femei, nu-i merită.

Sau cel puțin așa ai impresia :)

În fine, chiar nu există bărbați pe măsura dorințelor tale?

Ba da, există.

Doar că respectivii bărbați sunt întradevăr în relații cu alte femei, ori nu-și doresc o relație clasică cu tine.

De ce?

Abia acum îți pui întrebarea corectă, așa că e timpul să te ajut să te lămurești.

Aproape orice femeie găsește bărbați, doar că…

În lumea dating-ului american există un sistem de notare inventat de bărbați cu scopul de-a "măsura" atractivitatea femeilor.

Sistemul respectiv are o esență misogină și femeile preocupate de chestiuni politice luptă din greu să-l elimine prin rușinarea celor care-l folosesc.

Iar cei care-l folosesc se amuză și-l utilizează în continuare.

În fine, le doresc succes acelor femei, dar le asigur că respectivul sistem nu este altceva decât produsul minții inginerești a bărbaților.

Este specific lor și a crede că-l poți elimina înseamnă a ignora realitatea de dragul sentimentelor. Sigur, femeile o pot face lejer, dar asta nu-nseamnă că faptele se vor evapora.

Bun, ce spune acel sistem?

Nimic spectaculos - evaluează atractivitatea femeilor cu note de la 1 la 10, ca la școală.

Nota 10 este rezervată pentru frumusețile ieșite din orice comun, iar notele mici sunt pentru femeile care par să facă un titlu de glorie din faptul că-s urâte.

Adică nu-și dau silința să îmbunătățească în vreun fel ce le-a dat natura. Mai mult, unele au pretenția să fie dorite / iubite așa cum sunt.

Și dorința li se îndeplinește.

Practica lumii întâlnirilor arată că aproape orice femeie, indiferent de nota pe care i-o atribuie acei nemernici, și-ar putea găsi parteneri pentru întâlniri / secs / relații.

Cu condiția să accepte acei parteneri.

Doar că nu-i prea acceptă.

În paralel, o grămadă de bărbați dispuși să accepte absolut orice femeie, indiferent de felul în care arată, n-au parte de această șansă.

De ce?

Pentru că multe femei preferă să rămână singure decât să iasă cu bărbați sub nivelul dorințelor lor. Ceea ce, până la urmă, este o chestiune de liberă alegere.

Mai ales că pare să fie ceva mai ușor pentru o femeie să rămână singură alături de pisicile ei decât este pentru un bărbat să stea singur alături de jocurile sale video și site-urile sale prono.

Marele dezavantaj al femeilor în lumea relațiilor

Aparent, femeile sunt avantajate, nu?

Adică, dacă-și scad un pic standardele, găsesc parteneri.

Spre deosebire de mulți bărbați care au impresia că ar putea fi refuzați inclusiv de o păpușă gonflabilă.

Pe de altă parte, tocmai faptul că femeile pot alege indiferent de situația în care se află le duce mai ușor în postura de-a fi incapabile să sincronizeze ceea ce sunt / ceea ce oferă cu standardele pe care le au față de bărbați.

Sigur, sună romantic să-ți dorești un prinț pe un cal alb. Sau negru, în funcție de aplecările tale erotice.

Doar că e important pe baza a ce s-a născut această pretenție.

Unele femei se îngrașă, nu se îngrijesc, nu se aranjează, se poartă ca niște țărănci agresive și totuși observă că au parte de atenția a diverși flăcăi disperați.

Uită realitatea pe care ți-am spus-o mai sus: aproape orice femeie, indiferent de felul în care arată și de felul în care se poartă, poate să găsească mai mulți bărbați interesați de ea.

Deci nici măcar nu e ca-n minunanta lume Disney, unde ți se induce ideea că există un singur suflet pereche pentru tine. Nu, vei găsi o grămadă de perverși dornici să aibă de-a face cu tine indiferent cum arăți și cum te porți.

Doar că asta nu te face genul de femeie atractivă pentru bărbații pe care-i țintești.

De asemenea, dacă pretențiile tale au apărut ca urmare a faptului că ai urmărit o grămadă de filme, seriale, telenovele și alte de gen, iarăși te afli pe un drum greșit.

Adică, ai selectat din respectivele povești de dragoste doar faptul că urâta a rămas până la urmă cu prințul. Și ai eliminat din peisaj calitățile eroinei principale.

În fine, s-ar putea să te lași păcălită de succesul tău de pe Tinder sau de pe alte aplicații pentru întâlniri.

În mod tradițional, acolo femei de nota 5-6 ajung destul de lejer să se culce cu bărbați de nota 8. Și asta le poate induce ideea că sunt la un mic pas de-a intra într-o relație clasică cu un astfel de bărbat "superior".

Nu mai fi bleguță și înțelege că cu cât un bărbat e mai bine clasat, cu atât va face din sex o chestiune secundară în momentul în care va alege cu ce femeie să-și petreacă viața.

În fine, ce încerc eu să-ți spun aici este că ceea ce aparent te avantajează în lumea relațiilor, de fapt te face să pierzi din vedere esențialul - ce oferi tu ca să primești atenția unor bărbați pe măsura dorințelor tale.

Ce oferi tu ca să meriți bărbatul pe care-l dorești?

În lumea necăjită a bărbaților disperați să-și găsească o femeie există un obicei foarte sănătos - când văd că sunt singuri, mulți bărbați încep să se întrebe care-i problema lor.

Și pentru că fac asta, o bună parte dintre ei încep să lucreze la devenirea lor ca bărbați.

Exact, încep să facă eforturi să fie mai mult decât sunt în momentul respectiv - merg la sală, învață cum să vorbească cu femeile, încep să facă eforturile necesare să evolueze.

Și toți, absolut toți cei care fac serios asta primesc în schimb ceea ce-și doresc.

În schimb, în lumea femeilor, lucrurile stau diferit.

Există credința aceasta că e suficient să exiști ca să meriți.

Ce să meriți?

Orice.

Inclusiv bărbați pe măsura dorințelor.

Mai mult, unele femei se uită în jur și văd cum prietene de-ale lor sau cunoștințe ajung în relație cu diverși bărbați pe care nu i-ar merita.

Mereu, din exterior, lucrurile se văd așa.

Iar cum femeile își doresc ce au alte femei - pantofii lor, gențile lor, rochiile lor, bărbații lor, atunci e firesc să apară astfel de credințe.

Am o veste pentru tine - chiar dacă printr-un soi de noroc chior ajungi în relație cu un bărbat aparte fără să fi făcut tu vreun efort, lucrurile nu vor merge.

Pentru că bărbații care sunt bărbați au tendința de-a căuta excelența în toate ariile vieții lor. Inclusiv în ceea ce privește relația pe care o au.

Iar dacă tu crezi că e suficient să exiști ca să fii într-o relație cu un astfel de bărbat, ai pierdut deja.

Te va înșela sau te va părăsi cu mare ușurință.

Dorințele nu sunt suficiente ca să câștigi un premiu.

Dorințele pot fi suficiente doar ca să-ncepi să lucrezi la devenirea ta ca femeie.

Doar pentru primul pas.

Pentru restul, există efortul de-a te îngriji, efortul de-a te comporta de-o manieră feminină, de-a fi elegantă, de-a avea bun gust, de-a face lucrurile care plac bărbaților.

Uuu, cum sună asta… Să faci pe placul bărbaților.

Ideea este că nu vei plăcea bărbaților fiind neplăcută.

Cel puțin nu bărbaților care au deja standarde.

Care întâmplător sunt cei pe care ți-i dorești și tu, nu?

Tinder și alte aplicații de dating sunt o formă de încurajare a promiscuității femeilor.

Care promiscuitate este bună sau rea pentru tine în funcție de ce standarde ai și în funcție de cât de dispusă ești să-ți asumi consecințele unui mod de viață imoral din perspectivă tradițională.

E simplu.

Dacă valorile tale n-au legătură cu aceste standarde tradiționale, n-ar trebui să-ți faci griji. Ești modernă, cool, independentă și sigură pe tine.

Sper c-am menționat toate alinturile folosite în media când încurajează femeile s-o ia în respectiva direcție.

Dacă însă tu crezi că aceste standarde tradiționale au un sens și că nu sunt produsul încercării bărbaților de-a oprima femeile, atunci lucrurile se schimbă.

Tinder și alte aplicații de dating provoacă adicții

Majoritatea aplicațiilor au acest lipici emoțional - te fac să le folosești la nesfârșit pentru că este forma lor de-a face bani.

Nimic nu e întâmplător în dezvoltarea Facebook, Instagram, Twitter sau Tinder.

Totul este gândit sub forma unui automat de dopamină ieftină.

Folosești - primești.

Nu folosești - nu primești. Mai mult, poți suferi că nu primești.

Deși ai impresia că marile agațamente de pe Tinder le fac utilizatorii, te asigur că marile agațamente le face aplicația când îți capturează atenția (energia nervoasă) și timpul.

Scroll-ul infinit de pe Facebook sau Instagram este echivalentul swipe-ului infinit de pe Tinder.

În plus, mai ales în cazul femeilor, dorința uneori disperată după validare este un drog pe care Tinder îl folosește cu un succes la fel de mare ca Instagram sau Facebook.

Astfel, like-urile și match-urile sunt moneda pentru care multe femei își vând la propriu bucăți din suflet.

La ce mă refer?

Exact la asta...

Aplicațiile de dating te încurajează să-ți scazi standardele

Cu sau fără voia lor, majoritatea femeilor care folosesc o aplicație de dating precum Tinder devin niște produse sexuale.

Niște mărfuri.

Și pentru ca marfa să aibă succes (să fie validată), femeile sunt dispuse să-și scadă propriile standarde. Orice pentru un like sau pentru un match.

Astfel, Tinder ajunge foarte ușor să semene cu o aplicație de livrat mâncare. Te uiți și alegi. Volumul uriaș de utilizatori aproape îți garantează că vei găsi pe cineva.

Și dacă nu vei găsi conform propriilor standarde, aplicația te va încuraja să îți scazi aceste standarde pentru a te încadra.

Vei spune că asta se întâmplă și în viața reală.

Sigur, se poate întâmpla și-n viața reală.

Doar că-n viața reală asta se întâmplă de 3 ori în viață, nu de 183 ori într-o lună.

Aplicațiile de dating produc standarde nerealiste

Mai sus am spus că aplicațiile de dating te încurajează să-ți scazi standardele de dragul validării, iar acum spun că-ți pot produce standarde nerealiste.

Da, ambele se pot întâmpla în paralel.

Adică să accepți potriviri cu persoane evident nepotrivite pentru tine și să ignori oameni cărora poate ar trebui să le acorzi mai multă atenție.

Când vine vorba de utilizarea aplicațiilor de dating, standardele nerealiste se nasc din dorința femeilor de-a trăi ce văd prin filme / seriale.

Sau ce aud c-au trăit alte femei.

Prin urmare, e ușor să intri în frenezia aceea în care petreci ore întregi dând swipe left la fiecare secundă pentru că pozele de profil ale bărbaților nu-ți inspiră ce ai vrea să-ți inspire.

Nu-ți inspiră Brad Pitt, nu-ți inspiră George Clooney, nu-ți inspiră Justin Bieber sau cine știe ce ai vrea tu să-ți inspire.

Apoi, când ajungi la conversații cu diverși tipi, te dezamăgește faptul că nu sunt suficient de spontani, că nu duc discuția cum ai vrea tu să o ducă.

Fără să-ți dai seama, tipul acela cu care vorbești concurează cu scenariștii serialelor sau filmelor pe care le urmărești cu aviditate.

Sau cu bărbații despre care ți-au povestit prietenele tale.

Replicile lui ar trebui să-ți producă ție aceeași încântare precum replicile unor profesioniști sau ale unor tipi care le-au impresionat pe prietenele tale.

Asta e din start o prostie.

Astfel, deși ți se poate părea că respectivul bărbat bate câmpii, s-ar putea ca tu să fii cea care e ruptă de realitate.

Tinder și aplicațiile de dating elimină masiv autenticitatea din joc

Interacțiunile față în față sunt singurele care te pot ajuta cu adevărat să afli ce-i de capul unui bărbat.

Acest lucru este contrazis de credința larg răspândită că anonimitatea discuțiilor pe net te ajută să fii mai deschis și că-n felul ăsta cumva afli mai multe.

Fals.

Privațiunea aparentă a discuțiilor online te dezinhibează, dar asta nu implică și mai mult adevăr. E ca atunci când mergi cu mașina și alt șofer face o manevră care te scoate din sărite.

Îi arăți degetul, poate îl înjuri.

Oare ai face asta față-n față cu respectivul, dincolo de securitatea aparentă pe care ți-o oferă mașina?

Puțin probabil.

Deci protecția mașinii nu te face să reacționezi neapărat în acord cu felul în care ești tu în realitate, ci îți permite să fii mai dezinhibată.

Când ești față în față cu un bărbat în realitate poți afla mai multe despre adevărata sa natură decât într-o discuție online. Important este să fii atentă și să urmărești detalii pe care aplicațiile de dating nu ți le oferă.

Vei vedea cum arată dincolo de poze cu filtre (da, folosesc și bărbații) și dincolo de imagini vechi de acum 3 ani. Vei vedea mimica sa, vei vedea privirea sa, vei vedea toate elementele verbale și neverbale care spun despre un om mai mult decât pot spune vreodată niște pixeli.

Vei auzi tonul vocii lui, vei vedea gestica sa, vei vedea atitudinea sa corporală generală.

Multe din cele transmise de un bărbat la o interacțiune față în față este receptat și procesat de creierul tău instant, reflex.

Apoi, e suficient să acorzi un pic de credit instinctelor tale și vei avea un răspuns destul de bun dacă tipul din fața ta este sau nu este demn de interes.

Da, tocmai ți-am spus să ai mai multă încredere în ce simți, în instincte, decât în ce spune nu știu ce revistă sau nu știu ce influencer pe Instagram legat de cum să citești bărbații.

Aplicațiile de dating te scad în ochii anumitor bărbați

Pentru o bună parte a bărbaților, aplicațiile de dating sunt echivalentul unei peceți a desfrâului.

Îmi place să folosesc termeni biblici pentru că au forța necesară să exprime corect ce se plimbă prin mintea lor.

Care sunt bărbații care au astfel de concepții?

Ai putea crede că este vorba mai ales de cei care nu au succes pe Tinder și automat trăiesc o veșnică oftică.

Nu, nu doar ei.

Inclusiv tipii care au succes pe Tinder cred același lucru.

Deși îi încântă ca o femeie să li se ofere, nu-i încântă ideea că alți bărbați au beneficiat de același tratament.

Mai mult, la fel ca mine și la fel ca tine, bărbații știu că aplicațiile de dating încurajează promiscuitatea femeilor.

Știu că duc în derizoriu ideea de dragoste sau ideea de firesc în interacțiunea umană.

Nu întâmplător găsești pe site-ul Tinder afirmații de genul:

"Îndrăgostește-te de câte persoane vrei!".

Și nu întâmplător, găsești și testimoniale din această categorie:

Prin urmare, dacă ești fată deșteaptă și știi care-i scopul relațiilor unei femei cu un bărbat, încearcă să nu-ți scazi valoarea în ochii bărbaților care pot conta pentru tine.

Totul este rău pe Tinder?

Nu, nu este totul rău.

Există și o grămadă de povești de succes?

Normal că există.

Uită-te ce scrie pe site-ul Tinder:

Doar că acele testimoniale au rolul de-a evidenția situații care să atragă oamenii să utilizeze aplicațiile și asta le face din start semi relevante.

Nu vei vedea menționate acolo poveștile de groază.

Și nu mă refer aici la situațiile rare în care ea cunoaște un tip pe Tinder, iar el se dovedește tot ceea ce ea nu și-ar fi putut dori să fie - ex. cazul Sydney Loofe, ucisă la prima întâlnire după ce schimbase anterior aproximativ 140 mesaje cu ucigașul său.

Astfel de situații se pot petrece și în realitate.

Nu la fel de ușor pentru că interacțiunile inițiale față în față te ajută să observi adevărurile mult mai ușor.

Mă refer la situațiile foarte dese în care femeile au de pierdut masiv crezând că un pic de distracție nu strică nimănui.

Depinde cu ce te distrezi.

Una este să te distrezi cu prietenii, alta este să te distrezi pe seama standardelor și principiilor tale.

Delia susține următoarele lucruri simple:

"De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți.

Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi. Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău, consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm".

De ce este greu să crești un copil. Sau mai mulți

Orice femeie știe că e greu să crești un copil.

Mai ales când îți dai silința să-l crești bine.

După cum vezi, am spus că orice femeie știe asta.

Sigur, mamele o știu la modul concret, restul femeilor o știu doar privind din exterior.

Nu există femei care să considere creșterea unui copil ca fiind o joacă.

Întrebarea este de ce unele femei cred că a crește un copil este mult mai greu decât greu.

Ori din experiență personală, ori din experiența altor femei ai întâlnit probabil situații în care creșterea unui copil a însemnat ceva de-a dreptul copleșitor.

Ceva incredibil de dus la capăt.

Ceva ce nu ți-ai fi putut închipui cât de greu poate fi.

De ce?

De ce unele mame reușesc să vadă întâi împlinirea / fericirea pe care le-o aduce creșterea unui copil, iar altele văd întâi dificultatea efortului și abia apoi împlinirea pe care ți-o aduce creșterea unui copil?

Filosofic vorbind, îmi vine să spun că nimic important nu este ușor. Iar tu știi deja de ce copiii sunt foarte importanți.

Dar dincolo de filosofie corectă, există și altfel de motive.

Iar trei dintre aceste motive au ceea mai mare influență în ceea ce privește dificultatea acestei sarcini.

1. Mamale își cresc copiii mult prea singure

Primul este că, în ziua de astăzi, mamele își cresc copiii mai singure ca niciodată.

Nu te lăsa păcălită de confortul accesului la grupuri de Facebook unde afli diverse informații importante pentru mamici.

Nu te lăsa păcălită de ideea că poți avea o bonă care să te elibereze de efort măcar parțial.

Nu te lăsa păcălită de vizitele părinților tăi sau de situațiile în care îți poți duce copiii la bunici cu ocazia vacanțelor.

Nu te lăsa păcălită de ideea că-ți poți duce copiii la creșă sau la grădiniță sau la școală și că vei avea niște ore pentru tine.

Toate acestea ajută, dar...

Realitatea este că niciodată în istoria omenirii mamele n-au fost mai singure în misiunea de creștere a copiiilor precum astăzi.

Foarte simplificat spus, specia noastră își crește copiii la comun, de-o manieră oarecum maimuțească. Adică copiii au parte de îngrijire totală din partea mamei, dar și a altor mame din grup.

La fel, mama copilului ajunge să se implice în creșterea altor copiii în situații punctuale. Asta înseamnă animal social, așa cum este în mod real omul.

Bunica nu vine în vizită la nepot și nepotu nu se ducea în vizită la bunică. Bunica era acolo, mătușa era acolo, prietenele mamei erau acolo, împreună cu copiii lor.

Sigur, "acolo" a însemnat niște sute de mii de ani o peșteră, nu o cutie din beton într-un bloc sau un penthouse, dar te asigur că psihic peștera aceea era mai sănătoasă pentru acele mame.

Prin urmare, este vorba de ceva ce a existat în firescul speciei noastre și am pierdut. Ce avem astăzi din perspectiva implicării familiei extinse în creșterea unui copil este o glumă comparativ cu ce am avut.

Normal, există cazuri fericite în care familia extinsă oferă sprijin real în măsura posibilităților actuale.

Dar există și cazuri în care familia extinsă e la distanță sau are alte preocupări, iar aproape de copil rămâne o mamă epuizată și disperată să se întoarcă mai repede la muncă.

2. Relația dintre mamă și tată este esențială

Al doilea motiv ține de relația dintre mama și tatăl copilului.

Cu cât relația aceasta este mai bună, cu atât efortul mamei este mai ușor de suportat. Mai ales dacă înțelegi de ce ai intrat într-o relație cu acel bărbat.

Nu pentru că într-o relație bună tatăl o înlocuiește pe mamă. Te asigur, acela este un semn că relația, în profunzimea ei nu este bună.

Cuplurile în care el și ea sunt cei mai buni prieteni sunt, de prea multe ori, cuplurile în care el face secs singur cu ochii la filme prono, iar ea face secs singură cu ochii la mesajele pe care diverși flăcăi i le trimit pe Instagram.

O relație bună înseamnă că există dragoste reală între ea și el. Iar dragostea asta reală o face pe ea să fie mândră că are copilul lui, iar pe el să fie mândru că poate să susțină creșterea copiilor prin ceea ce se pricepe să facă.

Sau prin ceea ce învață să facă pentru că și dragostea, dar și nevoia te pot învăța multe.

Sună arhaic?

Am o veste bună-proastă: sună arhaic pentru că experiența creșterii unor copii nu se bazează nici pe ultimul manual de parenting, nici pe discuțiile dintre fete la o cafea într-o sâmbătă dimineață.

Experiența creșterii unor copiii zdraveni la minte și traiul unor femei întregi la cap se bazează pe cunoștințe și modele vechi, foarte vechi.

3. E greu să crești un copil când te pregătești să nu ai

În fine, al treilea motiv pentru care lucrurile sunt foarte grele legate de creșterea unor copii le găsești aici:

"De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații? Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil".

Ghici cine a spus aceste cuvinte?

Tot Delia, cu aceeași cu care și-a descoperit aplecarea ecologică.

Bun, despre ce este vorba?

Este vorba despre faptul că niciodată nu ești pregătită cu adevărat pentru apariția unui copil. Cine spune altceva te minte cu nerușinare.

Da, unele mame se descurcă mai bine, altele au parte de mai mult sprijin.

Dar experiența în sine nu seamănă cu nimic din ceea ce ți-ai fi putut imagina înainte să ai copilul, deci n-ai cum să te pregătești pentru ceva ce nu puteai anticipa.

Totuși, există o categorie de mame care, de obicei, se descurcă ceva mai greu.

• E vorba de mamele care și-au trăit viața, cum se zice în limbaj modern.

• E greu să treci de la plecări lunare afară la una-două vacanțe pe an care te epuizează mai mult decât dacă n-ai fi mers.

• E greu să treci de la nopți petrecute în club și trezit la 12 ziua la nopți petrecute lângă pătuț cu un copil bolnav și trezit non-stop până dimineață și după.

• E greu să treci de la mâncat toate prostiile pământului la mâncat în așa fel încât să învețe și copilul tău ce e sănătos și ce e nesănător.

• E greu să treci de la fumat la nefumat în sarcină și chiar după, dacă vrei să fii un bun exemplu pentru copilul tău.

• E greu să ai 30 de ani și să fii în continuare întreținută de părinți

• E greu să faci un copil la o vârstă înaintată pentru că ai avut alte priorități și acum constați că energia ta fizică a scăzut foarte mult.

• E greu să treci de la fac ce vreau când vreau, la fac ce vrea când vrea copilul.

Unele mame care vor citi articolul până aici se vor raporta mai ales la primul motiv de dificultate, cel în care ele sunt victimile faptului că cresc copiii mult prea singure.

Și vor spune: "Nu e normal așa!"

Corect, nu e normal.

Dar știi ce nu e normal de asemenea?

O viață trăită exclusiv pentru atingerea plăcerii - cluburi, zeci de parteneri, fumat, băut, mâncat aiurea, stat cu ochii în telefon, lăudat pe Instagram etc.

Atenție, nu spun că nu e voie să faci așa ceva.

Am spus că nu e normal să faci așa ceva.

E o diferență între a avea dreptul și a fi normal.

Sigur, te poți întreba cine sunt eu să spun e normal și ce nu e normal.

Întreabă-te.

Asta nu schimbă cu nimic realitatea - amândouă știm că am dreptate.

Ce trebuie oamenii să înțeleagă legat de alegeri personale

Indiferent de ce spun unii și ceilalți, trăim într-o lume în care libertățile personale arată încă bine.

Nu vrei copii?

Nicio problemă, nu te poate nimeni forța legal să faci copii.

Vrei copii?

Nicio problemă, încerci să faci și-ți doresc din toată inima să ai parte de ce-ți dorești.

Când apar problemele?

Problemele apar când una dintre tabere încearcă să o condamne pe cealaltă pentru alegerile sale.

Asta a făcut Delia când le spune oamenilor că au făcut prea mulți copii. De altfel, o parte a celor care au reacționat îi reproșau tocmai asta - că îi condamnă pe alții că nu au făcut aceleași alegeri ca ea și uite ce rău facem planetei.

Doar o parte.

Altă parte a înjurat-o din reflex pentru că așa știu ei să reacționeze când cineva spune ceva ce nu le convine. Nu că o înjurătură ar fi ceva mai grav decât o încercare de-a bate obrazul celor care au copii, dar oricum...

La ce trebuie să fii atentă atunci când intri în astfel de discuții

Genul acesta de dipute sunt mereu fără final și fără câștigători.

La capetele extreme ale ideilor de acest fel se află oameni obtuzi, care nu doresc să știe cu adevărat ce crede celălalt.

Vor doar să aibă dreptate cu orice preț.

Ideea că ar putea să nu aibă dreptate echivalează cu anularea lor și nu pot accepta asta.

Oameni proști în ambele tabere.

Din păcate, cei raționali, cei dispuși să-i asculte pe ceilalți nu prea se bagă în discuții de acest tip. Adică știu că pierd vremea și se abțin.

Ține minte că indiferent că ești pro sau contra unei idei de acest gen, aproape sigur există oameni de bun simț care au o părere diferită față de tine.

Chiar dacă nu se implică în discuție, ei există.

Prin urmare, când te apuci să scrii ce crezi spune direct care-i părerea ta, dar abține-te de la jigniri. Citesc și oameni care merită respect.

De asemenea, una dintre tabere are un talent scriitoricesc mai mare decât cealaltă. Sunt oameni cu aplecări academice mai profunde, care citesc de obicei mai mult și care filosofează de obicei mai mult.

De asta, sunt mai talentați în a-și exprima punctele de vedere mai articulat din vorbe chiar dacă ideile pe care le spun de multe ori sunt aberante.

De exemplu, o idee aberantă este că prea mulți copii care se nasc în medii dificile n-au nicio șansă. Sau că lumea în care trăim este prea rea ca să aduci în ea un suflet nevinovat.

Realitatea este că singurul moment în care cineva este lipsit de orice șansă este atunci când nu se naște.

Sau, și mai trist, când ar fi trebuit să se nască, dar nu mai apucă să o facă.

Acest text este scris de Ștefan.

Zilele trecute, am observat ceva ce-mi atrăsese atenția și cu alte ocazii.

Ghidul Atrage-l! are și cumpărători bărbați.

Nu mulți, dar suficient cât să mă-ntreb de ce ar cumpăra un bărbat un ghid care le învață pe femei să-i cucerească.

Sigur, poți face orice scenarii...

Adică te poți gândi că e vorba de bărbați din comunitatea gay, care sunt interesați de cucerirea altor bărbați.

Dar nu e așa.

De unde știu?

Pentru că toți bărbații care au cumpărat ghidul Atrage-l! sunt și cumpărători a unor ghiduri care-i învață cum să cucerească o femeie.

Deci ghiduri pentru bărbați heterosexuali.

Da, paralel cu Fii femeie!, există și site-ul Fii bărbat!

Ambele îmi aparțin, deși sunt profund diferite nu doar prin simplu fapt că se adresează unor publicuri diferite, ci și prin tipul de conținut.

În fine, ce voiam să evidențiez este că interesul principal al acestor cumpărători neobișnuiți este față de ideea de-a cuceri o femeie, nu un bărbat.

Atunci, de ce au cumpărat acest ghid dedicat femeilor?

Unii o fac pentru a da ghidul în cauză cadou unor femei cu care au relații de prietenie (hahaha - bla-bla) sau care le sunt rude (aici e mai credibil).

De altfel, și o grămadă de femei fac cadou ghidurile Fii bărbat! unor bărbați.

De exemplu, femeiele care știu cât de importanți sunt copiii și care sunt preocupate de felul în care se descurcă băieții lor intrați zdravăn în adolescență și sau femei - salvator care vor să le fie bine bărbaților pe care-i cunosc.

Plus femeile care sunt convinse că pot adapta informațiile din acele ghiduri la nevoile lor feminine... Mare pierdere de vreme!

În fine, care-s rațiunile principale pentru care bărbații cumpără un ghidcare în mod normal e de folos femeilor?

Bărbații au curiozități diferite, dar aproape la fel de intense ca ale femeilor

Una dintre stereotipiile clasice este că femeile sunt ființe curioase, iar bărbații își văd de treabă.

N-aș zice.

Adică, femeile chiar sunt ființe curioase pentru că și gradul lor de sociabilitate este mai mare decât al bărbaților.

Asta înseamnă că tendința de-a fi curioase este în acord cu aplecarea psihologică și chiar biologică de-a socializa. Nu poți crea legături sociale profunde cu ceilalți fără să ai o doză ridicată de curiozitate.

Mai mult, curiozitatea femeilor este orientată din fragedă pruncie spre alți oameni, iar cea a bărbaților este orientată mai ales spre obiecte / unelte.

De aici și aplecarea femeilor spre meserii care implică contact sau chiar grijă față de ceilalți (sistemul medical, învățământ, HR etc.) și aplecarea bărbaților spre domenii dezvoltate în jurul științelor exacte, precum ingineria.

Prin urmare, inclusiv din cauza faptului că obiectul curiozității este diferit, apare și credința că femeile ar fi mult mai curioase decât bărbații.

Sunt, dar nu mult mai curioase.

Normal, curiozitatea unor femei poate atinge cote patologice, dar asta este altă poveste.

Ideea este că bărbații au la rândul lor curiozități, iar când vine vorba de un domeniu cu un impact masiv asupra vieții lor, cum este relația cu femeile, aceste curiozități se pot manifesta sub tot felul de forme.

Inclusiv sub forma cumpărării unui ghid care să le arate ce ar putea face o femeie în relație cu ei pentru a-i cuceri.

E o curiozitate care se hrănește din două surse:

• dorința de-a identifica semnele că o femeie încearcă să-i cucerească, deci este atrasă de el

• dorința de-a nu fi manipulat de o femeie care încearcă să-l cucerească fără să "merite" acest lucru

Nu subestima spiritul competitiv al bărbaților

O altă caracteristică naturală a bărbaților care sunt bărbați este competitivitatea.

Aceasta se manifestă atât în prezența altor bărbați, dar și-n lipsa lor.

Adică un bărbat care merge la sală o poate face ca să fie sănătos și să arate bine nu doar de dragul fizicului său, ci și de dragul psihicului său.

Și nu e vorba neapărat de "starea de bine" generală, ci și de starea ego-ului său.

Prin urmare, el nu concurează doar cu cei pe care-i are în preajmă, ci și cu orice posibil adversar care ar putea să-l concureze într-un viitor oarecare.

Bărbatul acesta vrea să fie competitiv în relație cu oricine ar putea să intre într-o cursă cu el în tot felul de arii - bani, femei, carieră clasică etc.

Prin urmare, ideea de-a-și cumpăra un ghid care le învață pe femei cum să cucerească un bărbat poate fi în mintea lor inclusiv o formă de-a ști mai multe despre femei decât concurenții lor.

Să știe mai multe despre cum gândesc femeile, despre strategiile pe care acestea le aleg în interacțiunea cu el sau cu alți bărbați.

Faptul că un bărbat știe ce faci nu-l scapă de farmecele tale feminine

Îi ajută pe bărbați să citească un ghid dedicat femeilor?

Ca om care a scris în ultimii 15 ani ghiduri dedicate bărbaților preocupați de cucerirea femeilor, pot spune că avantajul respectiv este unul minor.

Sigur, un bărbat care citește acel ghid va afla care sunt diversele tehnici pe care femeile le pot folosi ca să stârnească atracție reală bărbaților.

Prin urmare, te poți gândi că respectivii bărbați vor putea să se "ferească" de farmecele femeilor care le aplică.

Nici pe departe.

În primul rând, nimic din acel ghid nu reprezintă manipulare, nimic nu reprezintă încercări de-a te da ceea ce nu ești / nu vrei să fii.

Tot ce scrie în acel ghid reprezintă forme de-a-ți folosi feminitatea naturală în cel mai important scop - să ai o relație cu un bărbat care te atrage.

Și forme de-a dezvolta această feminitate naturală prin atitudine, prin felul în care vorbești, prin felul în care gândești interacțiunile cu bărbații.

În al doilea rând, atracția nu este o alegere.

Adică un bărbat care știe că te-ai comportat într-un anume fel pentru a-i stârni interesul nu poate spune "Stai așa că am citit în ghidul acela ce vrea să facă această tipă, n-are nicio șansă".

Nici pe departe.

Poate să glumească cu tine pe seama asta, dar nu poate să nu fie atras de tine dacă există o chimie între voi.

În fine, atunci când aplici ceea ce înveți din acel ghid te vei transforma vrând-nevrând într-o versiune mai feminină și mai atractivă a ta.

Nu poți face lucrurile robotic, fără ca acțiunile tale să nu determine schimbări în ceea ce ești.

Prin urmare, ai grijă în ce te bagi înainte să-ți iei ghidul Atrage-l!.

Într-o lume normală, n-ar exista vreun motiv pentru care să scriu așa ceva.

Adică ar fi inutil să spun că ceva important este important.

Și totuși, scriu despre asta.

De ce o fac?

Pentru că văd din ce în ce mai des în jurul meu următoarele situații:

• femei trecute zdravăn de 30 ani care descoperă că nu pot face copii în ciuda unor eforturi medicale imense - cel puțin 5 FIV-uri în diverse țări, din câte știu eu

• femei trecute zdravăn de 30 ani care au reușit să facă un copil, dar descoperă că a-l crește este o misiune incredibil de grea

• femei trecute zdravăn de 30 ani care au reușit să facă un copil, dar... Nu doresc să discut acum despre lucruri înfiorător de triste

Normal, ai putea crede că ceea ce spun eu aici e doar o experiență personală, fără relevanță la nivel de societate.

Ai crede greșit.

Scăderea natalității și "îmbătrânirea" mamelor sunt fenomene măsurate statistic

Totuși la nivel politic și cultural lucrul acesta pare să conteze puțin și este îngropat de alte teme - numărul mare de mame minore în România, un sfert din totalul de la nivelul UE sau lupta împotriva propagandei Bisericii anti avort.

Totuși, dincolo de alegeri politice și culturale, de ce o femeie ar trebui să fie preocupată să aibă copii?

Sau măcar să-și bazeze alegerea de-a nu avea copii pe alte lucruri decât penibilul "nu vreau să-i aduc într-o lume atât de rea" sau și mai penibilul "am deja două pisici, ele sunt copiii mei!".

Natură contra Subcultură

Marele anticoncepțional al lumii moderne este un trai lipsit de greutăți reale.

Acel trai care îi face pe oameni să alunece într-un hedonism feroce.

Totul este despre plăcere și cam atât.

Și nu orice plăceri - plăceri instante.

În paralel cu apetența pentru un trai scăldat în plăceri se desfășoară programul pe care Dumnezeu sau Natura (depinde în ce crezi) l-a gândit pentru fiecare vietate în parte, inclusiv pentru om.

Iar scopul suprem al acestei programări este să perpetuezi specia.

După cum vezi, nimic romantic până aici.

Trist, nu?

Nu.

Lucrurile acestea îți pot părea triste sau plictisitoare doar atunci când îți scalzi creierul în dopamina ieftină oferită de rețele sociale sau de alte servicii de entertainement - Facebook, Instagram, TikTok, Twitter, Netflix etc.

Dacă nu ai trăi atât de mult acolo și trăi mai mult în realitate, ceva precum ideea de-a avea copii nu ți-ar părea nici exagerat, nici plictisitor, nici amenințător, nici prea greu de luat în considerare.

Ți s-ar părea doar important și atât.

Doar că lucrurile importante și valoroase au prostul obicei de-a implica niște eforturi.

Eforturi mai mari decât să te loghezi pe Netflix să vezi 7 episoade din ultimul serial care ți-a captat atenția.

Sau eforturi mai mari decât să postezi pe Instagram o poză cu tine pe marginea unei piscine alături de un comentariu din categoria "Ce grea e viața!".

Sau eforturi mai mari decât să comanzi 17 articole vestimentare de pe un site de haine.

Și exemplele pot continua.

Ideea nu este că ceva din ceea ce lumea modernă ne oferă ar fi în sine rău.

Nu e rău să ai acces la toate aceste minuni ale comerțului, e rău ceea ce devenim atunci când credem că viața înseamnă doar plăcere ieftină imediată.

Iar cultura socială actuală asta te învață pentru că e profitabil comercial să te învețe așa ceva.

În schimb, Natura stă liniștită pentru că programarea ei este foarte eficientă.

Dacă nu te vei întoarce spre acea parte esențială a misiunii tale pe pământ (nu singura, ci esențială), vei plăti.

Sună amenințător?

Contează doar dacă e adevărat sau nu.

Privește disperarea unei femei care ajunge mult prea târziu la concluzia că și-a ales prost prioritățile pentru simplu motiv c-a ascultat prea mult de alții (influențele socio-culturale) și prea puțin de sine (natura).

Psihologia nemuririi cu ajutorul copiilor

Unul dintre psihanaliștii preferați ai femeilor de pretutindeni, Irvin Yalom are o teorie legată de importanța copiiilor pentru oameni.

Îi numește proiecte de nemurire.

De ce le spune Yalom așa?

Pentru că asta sunt.

Foarte simplificat spus, copiii noștri duc mai departe zestrea noastră genetică, adică bucăți din noi. Când îi îndemni pe alții să nu aibă copii, îi îndemni să dispară.

Noi murim, ei trăiesc și transmit mai departe bucățile din noi prin copiii lor.

Și tot așa.

De asta, de-a lungul istoriei, de la cel mai mărunt individ la cel mai important membru al societății, oamenii au fost preocupați să aibă urmași.

Nu pentru a avea cui să lase averile.

Nu pentru ca numele lor să fie dus mai departe.

Sau nu doar de asta.

În primul rând, pentru ca ei să existe în continuare prin urmașii lor.

De altfel, nu poți exista după moarte decât în două feluri: prin copiii tăi sau prin fapte / realizări care te fac nemuritor în memoria oamenilor.

Nu există nemurire oferită de pisicile pe care unele femei le consideră proprii copii în disperarea de-a evita confruntarea cu ceea ce viața cere de la eî

Și categoric nu există nemurire pe rețele sociale, chiar din contră.

Acolo poate fi un loc în care oamenii încep să moară din anumite puncte de vedere. 

Vai, dar ce învechit sună!

Nicio problemă, vei supraviețui acestei vești.

În plus, nu scriem ca să te mințim cu scopul de-a te face să te simți bine. Credem că sunt mulți alții mai talentați în această privință.

Din contră, dorința noastră este să-ți spunem adevărul ca să poți lua decizii și abia pe baza acestora să te poți simți bine.

În fine, simplu fapt că ceva îți sună arhaic nu înseamnă că nu-i adevărat sau că nu e valoros.

O grămadă de lucruri vechi sau foarte vechi au rezistat în timp tocmai pentru că au fost ori adevărate, ori valoroase.

Ori adevărate și valoroase în același timp.

De altfel, o grămadă de idei sau principii au reușit să existe suficient timp cât să le putem numi vechi tocmai pentru că au fost adevărate sau măcar valoroase.

Inclusiv existența ta este ceva arhaic.

Specia noastră există exact în această formă de aproximativ 250.000 de ani, iar strămoșii direcți ai speciei noastre există de aproximativ 2.500.000 ani.

Destul de arhaic, destul de primitiv, nu?

De ce orice relație cu un bărbat ar trebui să aibă în vedere căsătoria și copiii

În acest moment, probabil că te gândești deja că bat câmpii.

Oricine știe că o relație implică niște etape, etape în care ea și el au ocazia să se cunoască în mod real.

Și după ce se cunosc pot spune dacă relația are un viitor sau relația devine trecut.

Corect.

Totuși, ceea ce vreau eu să spun este că oricum intri într-o relație cu dorința ca aceasta să meargă.

Și ce înseamnă să meargă?

Aici doream să ajung.

Dacă ai impresia că a merge înseamnă doar să te simți bine în compania lui pentru o vreme, apoi fiecare să vă vedeți de treburile voastre, atunci am o veste proastă.

Asta o formă de-a pierde timpul.

E ca și cum te-ai uita la un serial pe Netflix.

Îți place, dar la un moment dat se termină.

Poate ți-a plăcut atât de mult încât ai făcut binging - adică te-ai vărsat cu totul în acea relație și n-a mai existat nimic în afară de asta.

Dar la un moment dat, tot s-a terminat.

Și dacă te uiți în urmă la ce-a însemnat acea relație - serial pentru tine, vei concluziona singură că a fost doar o formă de-a-ți trece timpul și cam atât.

Când nu este doar o formă de-a-ți trece timpul?

Când în loc să ai parte de o înșiruire de episoade care se termină la un moment, construiești o bază permanentă pentru filmul vostru.

Baza permanentă este formal realizată prin intermediul căsătoriei și prin aducerea pe lume a unor copii.

Da, cățelușii, pisicile și alte animale sunt drăguțe și-ți pot îmbunătăți viața așa cum nimic altceva nu o poate face.

Dar nu sunt copii.

Nu sunt copii indiferent dacă tu te consideri mama lor și-i tratezi ca și când ar fi.

Nu sunt ceea ce reprezintă într-un final copiii - o formă reală de nemurire.

Ce pierzi când crezi că scopul relațiilor este să te distrezi

Astăzi, o grămadă de femei cred că una dintre menirile principale ale unei relații este să te distrezi.

De asta am și vorbit mai sus de asemănarea cu un serial pe care-l urmărești absorbită total.

Problema nu este că te distrezi într-o relație.

E firesc să faci asta și este unul dintre indicatorii că lucrurile merg bine între voi.

Doar că distracția este un efect al relației, nu un scop al acesteia.

Cei care cred că scopul unei relații este distracția elimină din start elemente care i-ar ajuta ulterior să reziste greutăților unei relații serioase.

O relație nu se limitează la unde ieșim azi, cu cine ne vedem, cât de mult sex reușim să facem.

Toate aceste lucruri sunt importante și toate sunt elemente care decurg dintr-o relație bună sau ajută o relație să fie bună.

Totuși, dacă asta e tot ceea ce țintești, vei fi tentată să amâni la nesfârșit căsătoria sub pretextul că o astfel de formalizare va fura din spontaneitatea interacțiunii.

Sau vei amâna aproape la nesfârșit aducerea pe lumea a unor copii pentru că ghici ce - orice lucru extrem de valoros este dificil în anumite condiții.

De exemplu, creșterea unor copii poate duce la eliminarea unor distracții pe care mulți le văd ca fiind esențiale pentru fericirea personală.

De exemplu, călătoriile.

Cu un copil sau cu mai mulți, numai bagajul necesar unei călătorii de câteva zile îți va mânca aproape jumătate de zi.

Sau mult mai mult dacă ești dezorganizată.

De asemenea, copiii tind să nu doarmă cât și când ai vrea, tind să nu mănânce ce și cât ai vrea, tind să se dezvolte mai bine fizic și mai ales psihic când sunt hrăniți la sân și, în general, tind să-ți schimbe total viața.

Și nu în bine dacă pentru tine binele implică diverse forme de hedonism extrem precum viața pe Facebook / Instagram, călătoriile disperate, ieșitul constant în cluburi etc. â

Problema finală că riști foarte mult să ajungi să-ți dorești copii abia când îți dai seama că toate acele distracții nu te împlinesc.

Iar acel moment, din păcate, este de prea multe ori când femeile ori nu mai pot face copii, ori îi fac într-un moment când energia lor fizică și psihică este într-o scădere accelerată.

Sau, la fel de trist, să ajungi să-i îndemni pe alții să nu facă copiii.

Ce pierzi când crezi că scopul relațiilor este să capeți experiență

Alte femei vorbesc despre importanța experienței în relații.

De aici și ușurința cu care se devalorizează pe Tinder sau alte aplicații de dating.

Adică, ai avea nevoie de niște relații ca să capeți experiența necesară relației finale, cea care implică întemeierea unei familii.

De ce crezi asta?

Sunt mai multe motive pentru care ai această impresie, majoritatea sunt de natură culturală.

Nu intru în prea multe amănunte acum, dar îți pot spune că această credință intră în conflict cu o alta.

Anume că, în mare, suntem pregătite să avem relații profunde și de foarte bună calitate fără să fie nevoie de "experiență".

Nu-ți închipui că o femeie care a avut 10 relații este mai pregătită să întemeieze o familie decât o femeie care nu a avut nicio relație.

Aș paria că lucrurile ar putea sta chiar invers.

Adică, aș înclina să cred că o femeie care a trecut prin atât de multe relații are niște probleme de gestionare a propriei vieți, de interacțiune și, poate, de selecție.

Adică ori sunt niște probleme legate de felul ei de-a fi, ori sunt niște probleme legate de capacitățile ei de-a-și alege corect partenerii.

De obicei, e vorba de ambele chestiuni.

Nu ai nevoie de experiențe sexuale complexe sau de un număr mare de relații ca să fii o soție bună și o mamă bună.

Calitățile de mamă și soție sunt alimentate de caracterul și de dragostea ta.

Iar caracterul și dragostea ta n-au nicio legătură cu ce poziții sexuale știi și nicio legătură cu câte țări exotice sau cluburi de noapte ai vizitat.

Absolut niciuna.

Mai mult, uneori, chiar se exclud.

Repet, uneori.

În concluzie, e ok să ai încredere în instinctele tale oricât de  ciudat ar putea să-ți sune într-o societate care vorbește mult despre energii, spiritualitate, vibrații și altele, dar care-i din ce în ce mai goală de viață reală.

Să ai încredere că un caracter sănătos și o capacitate curată de-a iubi sunt suficiente în relație cu un bărbat care își dorește să aibă o familie cu tine.

Ce câștigi când tratezi orice relație ca pe începutul formării unei familii

Dacă vei trata orice relație ca pe începutul formării unei familii, două lucruri foarte importante se vor întâmpla.

În primul rând, vei fi din start foarte selectivă.

Conștient sau inconștient, te vei uita la posibilul viitor soț și-l vei trece prin cel mai important filtru pe care natura sau Dumnezeu ți l-a sădit în minte.

Poate fi el tatăl copiiilor mei?

Asta te ajută să faci din start o selecție bazându-te atât pe chestiuni de reflex biologic, cât și pe chestiuni socio - culturale.

Combinația aceasta este cea mai sănătoasă pentru că te ajută să-ți respecți și natura profund animalică, dar și prezența într-o societate care a evoluat cultural.

Prin urmare, îl vei evalua pe el prin prisma aceasta a posibilului soț și tată pentru copiii tăi.

Nimic nu e mai puternic și mai sincer decât o astfel de evaluare și vei scădea posibilitatea să aluneci în relații care-ți produc doar "distracție" și "experiență".

Normal, când e vorba de sentimente, nu există garanții că lucrurile se vor desfășura perfect.

Dar tiparul tău de evaluare a partenerilor cu care intri în relație te va ajuta chiar dacă în primă fază ai greșit.

Dacă vei continua să consideri că scopul oricărei relații cu un bărbat este căsătoria și aducerea pe lume a unor copii, vei avea în continuare repere puternice să judeci lucrurile corect.

Chiar dacă sunteți formal într-o relație, vei putea să-ți răspunzi corect la întrebarea dacă ești sau nu pe drumul cel bun.

Dacă el consumă alcool în exces, este asta o problemă reală?

Când e vorba de o relație de distracție și experiență, nicio problemă. Ți se pare că e chiar mai amuzant când bea, are el farmecul lui, nu?

Când e vorba de o relație care ar trebui să însemne întemeierea unei familii, consumul în exces de alcool e o mare problemă.

La fel și tendința de-a se comporta precum un copil târziu care își petrece ore bune din zi jucând jocuri video.

La fel și când are impresia că a găsit o metodă să câștige la pariuri deși pierde o grămadă de bani.

La fel și când i se pare firesc să se mulțumească cu puțin.

La fel și când tu însăți nu faci unul dintre cele mai importante lucruri pe care o femeie ar trebui să le facă într-o relație - să crezi în el.

Dacă nu crezi în el, nici el nu va fi ca bărbat ceea ce poate fi.

Nici soț pentru tine, nici tată pentru copiii voștri.

Ai grijă la anticoncepționale când începi o relație

Ani la rând, o legendă urbană a circulat mai ales printre bărbați.

Concret, această legendă spunea că o femeie care ia anticoncepționale va face alegeri greșite în ceea ce privește alegerea partenerilor.

În ziua de azi, astfel de povești circulă cu rapiditate și satisfac cele mai impresionabile minți.

Din când în când însă, cineva studiază o astfel de poveste și descoperă că stă-n picioare:

Adică ceva plecat de la o simplă bănuială instinctuală ajunge să fie confirmat științific.

Da, când iei anticoncepționale, ceva se blochează în tine apropo de alegerea partenerilor.

Sigur, asta nu-nseamnă că toate femeile care luau anticoncepționale când și-au cunoscut viitorul partener / soț au făcut o alegere greșită.

Dar e posibil ca acea femeie să fi ales bărbați mai puțin masculini nu pentru că natura lor le îndemna spre așa ceva, ci pentru că alegerea lor a fost sabotată chimic.