Societatea in care traim traseaza liniile idealurilor de frumusete feminina

Zilele trecute am revazut un episod din seria Tabu, de pe National Geographic Channel. Asa cum spune si in promo – sunt prezentate mai multe metode de “infrumusetare” folosite de femeile din tari/civilizatii diferite.

Pentru inceput, intr-o regiune din Tailanda fetele isi pun in jurul gatului un fel de arc a carui menire este sa lungeasca gatul femeii. Ati ghicit, cu cat e mai lung gatul, cu atat femeia e considerata mai frumoasa si poate spera sa fie luata de sotie de un barbat mai instarit.

Dupa alte cateva example de genul acesta se vorbeste despre “femeia de Los Angeles“. Este dat exemplul acesta pentru ca acolo iese cel mai mult in evidenta. E vorba despre tot ceea ce poate face azi chirurgia plastica, de la un simplu implant cu silicon si pana la alte operatii de genul acesta pe care eu sincer le credeam imposibile. Toate insa sunt facute pentru a atinge frumusetea absoluta si, evident, pentru a atrage barbatul cel mai instarit .

General vorbind, exista un ideal de femeie frumoasa. Privind insa aceste reportaje de pe NGC imi dau seama ca suntem atat de departe de adevar si ca, intr-adevar ceea ce e considerat a fi frumos intr-un loc poate deveni de-a dreptul hidos in altul.

As vrea sa cred intr-un raspuns de genul o femeie e frumoasa atunci cand e iubita. Sau, o femeie e frumoasa atunci cand ea se simte frumoasa. Lumea in care traim ma trezeste insa la realitate si imi arata ca o femeie e frumoasa atunci cand respecta regulile societatii in care traieste. Din pacate.

Photo credit: NGC

Pentru ca e un stat care imi da in cap ori de cate ori ma ridic.

Pentru ca e o tara care m-a umilit de cand m-am nascut. O tara in care hotii si impostorii conduc.

Pentru ca nu ma simt in siguranta. Nimeni nu ma apara. Chiar si ei, cei pusi sa faca ordine si sa ma pazeasca ma fura.

Pentru ca nu ma simt respectata de presedinte, de premier, de ministri, de vecini, de romani.

Pentru ca nu pot face un copil. Nu, nu pentru ca statul nu imi da bani, ci pentru ca imi e scarba sa il aduc acum pe lume.

Pentru ca un roman arunca in aceasta clipa o hartie sau o tigara pe jos, iar daca ii spun ceva ma scuipa sau ma injura.

Pentru ca eu nu am curaj sa mai lupt pentru civilizatie in tara mea, pentru ca scoala a ajuns de doi bani, pentru ca imi e frica sa mai merg la doctor de teama sa nu ma imbolnavesc mai rau.

Pentru ca nu mai am incredere in mine, in vanzatoarea de la chiosc, in Politie, in Armata, in tara. Nu mai am incredere in nimeni.

Pentru ca sunt disperata. Nu stiu ce ma asteapta maine, daca mai am bani de mancare sau nu, daca mai am bani de chirie sau nu, daca mai am rabdare.

Pentru toate astea as pleca din tara. Dar nu o pot face pentru ca sunt prea lasa. Pentru ca imi este frica… indur si raman si pentru asta… imi e rusine ca sunt roman.

P.S.: Zeci de mii de romani si-au urlat durerea, neputinta, saracia… in Piata Victoriei din Capitala. Rusine statului roman!

Eu cred ca ne casatorim pentru ca ne este frica de singuratate.

Eu cred ca facem copii pentru ca ne este teama ca la un moment dat tot singuri vom ramane intr-o casatorie. Sau pentru ca… pur si simplu asa se face, asta e menirea omului in viata.

Eu cred ca Dumnezeu ar locui atat de frumos in sufletele noastre daca noi nu l-am inchide in biserici.

Eu cred ca ne mintim in fiecare zi ca suntem fericiti dar nu facem nimic pentru a ne schimba.

Eu cred ca la final ne ducem cu sufletul batut in cuie pentru ca simtim ca am esuat in a fi parinti, soti, sotii, copii, iubiti, frati, in a fi sinceri, curajosi, iubitori si, mai ales, cinstiti… de frica.

Eu cred ca inca ne mai putem casatori din prea multa iubire, eu cred ca pot face copii pentru ca vreau eu si nu gloata, eu cred ca Dumnezeu e chiar acum langa pleoapele mele…

E prea multa frica in lume. Iar frica e o boala… Eu cred in a nu ne mai fi teama!

Emisiunea "Pe muchie de cutit" de la Pro TV - intre obsesie si depresie

Nu e nimic mai periculos decat sa comercializezi iluzii. Iar “ecranul” e maestru cand vine vorba de asta.

Nu le cumpara! Costa prea mult, mult prea mult ca sa iti poti permite.

Am vazut aseara “Pe muchie de cutit”, deja faimoasa emisiune de infrumusetare, perfectiune, zeificare, iluminare feminina… protv-ista. Dupa, nu mi-am dorit decat un singur lucru: sa intalnesc acele femei. Dar nu in momentul marii prefaceri, ci la cateva luni trecute.

Nu contest faptul ca viata multora s-a schimbat, ca au devenit mai frumoase, cu o dantura de printese sasaite. Nu. Ma inspaimanta urmele dinauntru, de dupa rani, cutite, pense, cusaturi, cicatrici, copci… Acelea despre care va spuneam cat de mult costa. O dantura se intretine, tenul asisderea, rochii de zana nu o sa mai ai si nici acces la coafor si machiaj profesionist. De multe ori, astea sunt lucrurile care dau efectul mult asteptat.

Dar acele femei mai mult mor de foame decat stiu sa fie femei. Si ma intreb cat le va costa depresia de dupa. Genele false, lipsa fondului de ten care mai acoperea urmele bisturiului, hainele scumpe, manichiura perfecta. N-au de unde, nici nu vor avea.

Ma opresc. Simt taietura in propriu-mi obraz. N-a fost stearsa toata uratenia asa ca acopar cu pudra, blas, fard… Si cand ajung acasa, langa barbatul care m-a indemnat sa fac asta ca sa nu se mai uite dupa altele, ma demachiez si vad ca… n-a fost asa cum visam sau vreau mai mult sau a fost ok dar tot vreau mai mult, dar nu mai am cum, n-am bani, n-am haine, n-am nimic.

Ma opresc din nou. Stop joc! Eu nu sunt acolo… Prefer sa clipesc delicat si sa cuprind o lume… doar prin felul meu de-a fi. Si ma costa atat de putin…

Photo credit: Meta-morphosis’s photostream on Flickr

In ziua de azi, munca nu te mai innobileaza, ci te face direct martir.

Carmen Ramona Ciciu a muncit pana a intrat in coma.

Raluca Stroescu a muncit pana a murit.

Una are 34 de ani, cealalta avea 29.

Acestea sunt doua cazuri mediatizate. Nenorocirile insa sunt multe in Romania.

Si asta nu se intampla doar de cand ne adancim in aceasta criza din cauza incompetentei celor care ne conduc.

Prostia exista inca dinaintea crizei.

In domeniul consultantei (indiferent ca vorbim despre avocatura sau audit) se lucreaza constant peste 11, 12 ore. De dimineata pana in noapte sau din noapte pana a doua zi la pranz. Iar week-end-urile sunt facute pentru a-ti lua hartiile si a lucra de-acasa.

Desi teoretic programul este de genul 09.00 – 18.00, in cultura fiecarei companii este indusa cu grija ideea ca daca pleci cand se termina orele de munca esti un fel de nesimtit.

Culmea este ca nu superiorii te caracterizeaza primii asa ci colegii de birou adanc indoctrinati de ideea conform careia cantitatea este mai importanta decat calitatea.

Mancat sanatos? Cafea putina? Viata de familie? Somn?

Consultantii nu prea stiu ce inseamna toate aceste cuvinte.

Un alt exemplu de exploatare a oamenilor este reprezentat de cei care lucreaza in domeniul pazei si protectiei: acestia ajung sa lucreze 14 ore zilnic pentru un salariu de 500, 600 de lei.

Ca sa nu mai vorbim despre angajatii din presa, despre cei din domeniul turismului.

Si exemplele pot continua.

Astfel, ajung la concluzia ca munca nu te mai innobileaza, ci te transforma direct in martir.

Photo credit:Bitman’s photostream

Fiecare proasta cu victimele ei

Poate ca suna putin cam dur, poate ca nu se aplica in toate cazurile, poate ca…

Cu siguranta insa sambata am vazut o emisiune pe Discovery Travel and Living care m-a facut sa zambesc amar: “Frumuseti miniaturale” (“Toddlers & Tiaras”).

Ingredientele acestei emisiuni sunt simple: se iau niste mamici putin frustrate, se privesc in toata prostia lor disperata  si se adauga fetitele lor de varste cuprinse intre 1 an si 7,8 ani.

Ingredientul „fetite” nu trebuie insa adaugat in starea lui naturala ci este supus unor transformari chimice, coloristice, comportamentale.

Produsul finit este unul care pica extrem de greu stomacului, aproape imposibil de digerat si categoric unul care produce greata.

Explicatia retetei

„Frumuseti miniaturale” este un concurs de frumusete pentru copii.

Pana aici totul bine si frumos: poti vedea un concurs intre copii talentati si cu o frumusete aparte avand ca finalitate obtinerea mult ravnitei coroane.

Pe parcurs insa apar cateva surprize: pielea fetitelor de 5, 6 ani nu se poate prezenta in stare naturala in fata membrilor juriului ci trece mai intai prin procedeul de aplicare a bronzului artificial.

Apoi, inainte de a urca pe scena, fetitele sunt coafate si machiate atat de strident incat te duc cu mintea la renasterea minotaurilor: un cap de 30 de ani pe un corp de 5 ani.

Si castigatoarea este…

Fetita cu cel mai strident machiaj, cu cele mai multe mese de par si cu cel mai fals zambet pe care l-am vazut vreodata – dinti falsi aplicati unui copil peste dantura naturala.

Operatii chirurgicale poti face cate vrei, dar... nu exista perfectiune

Un silicon, ospatar! De care sa fie, doamna? De data asta un implant mamar… vin maine pentru restul.

Mai avem un pic si in halul asta vom ajunge. Sa ne punem silicoane de parca am merge la baute cu prietenii sau ne-am plimba prin parc.

Nu, nu condamn femeile care au apelat si care apeleaza la chirurgia estetica sau la diverse injectii. Injectii cu colagen, lipolifting, injectii cu grasime, injectii cu acid hialuronic, implanturi cu silicon, liposuctie… le putem numi in felurite moduri. Aceste proceduri sunt cunoscute de multe femei din Romania.

Nu este de condamnat o femeie care nu e multumita de trupul ei si vrea sani mai mari. Si nici o alta femeie care crede ca are buzele prea mici sau fundul prea mare si vrea sa rezolve problema. Este de invinuit o femeie care face din asta un tel, scopul vietii ei. Prima operatie o duce catre a doua, a treia si tot asa. Vrea sa fie perfecta.

Cum ramane cu tine?
Te-ai gandit vreodata ce efect au astfel de schimbari bruste si numeroase asupra psihicului tau, asupra mintii tale? Cu tine ce faci? Pun pariu ca daca ar exista operatii pentru suflet unele dintre noi le-ar face si pe acelea. Pentru ca vor sa fie mai bune, mai rabdatoare, mai inteligente, mai sigure pe sine, mai “barbate”. Actionand astfel asupra propriului organism, nereusind niciodata sa te placi asa cum esti nu faci altceva decat sa-ti uratesti sufletul, sa tai in carne vie. Sunt atatea femei care au ajuns la depresii pentru ca nu s-au putut obisnui cu ele insele in noua forma, in noul trup.

Invata sa te iubesti
Daca nu esti multumita de o parte a corpului tau, da, e dreptul tau sa schimbi ceva. Iti poti mari sanii, iti poti mari buzele, dar fa-o cu cap. Invata sa te opresti la un moment dat. Nu exista perfectiune si nu o vei atinge niciodata. Invata sa te pretuiesti pentru ceea ce esti. Aaaa, domnul vrea sani mai mari? Vrea buze voluminoase? E piata plina. Sa mearga si sa le aleaga in functie de chirurg. Nu fi naiva! Daca un barbat e asa nu inseamna ca toti sunt asa!

Si nu uita… cand iesi din casa grabita, poate cu gandul la copil, la sot, la iubit, la facut mancare si curatenie, la job, la cariera, la greutati… pune brosa rosie in piept, aranjeaza-ti esarfa colorata, indreapta-ti spatele si nu uita in sertar zambetul… Esti tu.

Photo credit: colorfulcornflake’s photostream on Flickr

Tu traiesti? Cum? Ai uitat vreodata de tine? Ai simtit ca explodezi de fericire?

Eu as alerga… sa-mi simt plamanii cum prind aripi. As alerga spre tine si nu ti-as mai da drumul decat peste o saptamana cand nu voi mai fi.

Si daca m-ai lasa te-as prinde de mana si as sta treaza sa vad cu tine rasaritul. Ti-as sorbi zambetul ca sa-l am cu mine, pe drum.

Mi-as saruta mama pe ochi dar nu i-as spune pentru ca n-ar suporta, nu acum. I-as mangaia obrajii fini si palmele ei mici.

As canta, da, as canta in Piata Universitatii si nu mi-ar pasa de nimic. V-as indruma pe voi toti sa va iubiti viata. Desi, sunt sigura, m-ati lua drept nebuna.

As urla spunandu-va cat de norocoasa sunt si as zice in gura mare numele tuturor celor care imi sunt dragi… V-as cauta si v-as mangaia pe toti.

Mi-as da toti banii pe flori si o palarie…

N-as rata o cupa de inghetata si as dansa ca si cum tu ai fi singurul barbat de pe lume. As dansa cu tine… pe iarba, cu picioarele goale.

Daca as mai avea o saptamana de trait mi-ar fi rusine… dar as recunoaste ca abia acum stiu sa traiesc. Ce pacat insa ca doar asa as fi nevoita sa invat sa traiesc.

Tu traiesti? Cum? Ai uitat vreodata de tine? Ai simtit ca explodezi de fericire?

Ce-ai face dac-ai sti ca mai ai de trait doar o saptamana? A fost tema emisiunii lui Liviu Mihaiu, de joia trecuta, de la Radio Guerrilla. Grea incercare, asa-i?

Photo credit: Daneli’s photostream on Flickr

Incearca sa te linistesti! Cand ai un atac de panica e important sa-ti reglezi respiratia

Respira! Nu iar, te rog, nu iar! As da orice pentru aer. Simt ca inima imi va exploda acum, acum… N-am aer, n-am loc, n-am timp. As putea muri chiar acum. Ce sa fac? Da-mi mana. Nu. Stai. Mi-e rau. Mainile sunt atat de reci. Curg apele pe mine. E rece. Nu ma lasa! Doamne! Respira! Hai. Gandeste-te la altceva. O sa fie bine. Respira o data. Inca o data. Pulsul o ia mai usor. Imi e mai bine. Daca nu fac fata? Daca ma blochez? Imi pare asa rau… sunt atat de slaba… Nu inghiti! Nu lesina! Nu voi reusi niciodata sa trec peste! M-as intinde si as muri… Si inima o ia iar razna. O sa lesin. Acum. Nu pot mai mult…

Esti aici? Ai fost vreodata acolo? Pe culoarul ala negru si rece, fara aer, fara vlaga, fara tine? Ai putut iesi? Cum? Nu. Nu ai luat-o razna. Ai facut un atac de panica. Trece. Hai, respira puternic.

Cand se intampla?

Atunci cand ai ceva important de facut si simti ca nu poti face fata. Nu ai incredere in tine, incepi sa te panichezi si nu te gandesti decat ca te vei bloca si se va duce totul pe apa sambetei. Atunci cand esti intr-un spatiu ingust, mic. Mintea ta are probleme cu atat de putin aer, spatiu, loc.

Cand esti certata, mustrata, speriata, emotionata, enervata. Cand esti atat de dezamagita de ceea ce ti se intampla in viata, de viata in sinea ei, incat nu mai stii ce sa faci. Nu mai gasesti nicio portita de iesire. Si iti doresti atatea: sa iei la facultate, sa ai un job bun, sa ai o casa, masina… Dar totul are la baza puterea ta de a-ti da credit.

De ce eu?

De ce nu tu? Esti sensibila, plangi si razi la fel de usor. Nu ai fost crescuta in spiritul invingatorului. Nu. Cand s-a intamplat ceva grav, la tine in familie s-a jelit si s-a plans, s-au mai dat si palme. Si nu, nu ai fost incurajata.

Treci printr-o perioada dificila. La serviciu nu e ok. Cu iubitul e si mai rau. Iar in familie relatiile sunt mai tensionate decat erau. Si, mai mult, iti e frica. Frica de esec, frica sa nu iti pierzi job-ul, frica sa nu te lase iubitul. Frica… ca nu esti suficient de frumoasa si buna pentru el. Frica de tot. Frica sa traiesti si sa pasesti pe strada, printre oameni, aglomeratie, zgomot, imbulzeala.

Ce sa fac?

Cand seful te cearta priveste-l si infrunta-l cu demnitate, chiar daca ai gresit. Menajeaza-ti inima caci ea va da intotdeauna semnalul atacului, de la ea incepe totul. Cand suferi, treci peste si vindeca-ti sufletul. Numai tu poti face asta cu adevarat. Ai mai multa grija de tine. Esti umilita? Niciodata. De ce ai fi? Cine face asta e josnic si nu merita, asa ca, nu te lasa batjocorita.

Ai probleme cu mama, tatal tau care nu te-au ascultat niciodata, care nu stiu cine esti, care nu te-au mangaiat niciodata si nu au stiut sa fie blanzi cu tine? Se intampla, din pacate. Chiar si asa, treci peste si ai grija sa nu repeti greseala cu propriii copii. Te iau apele in autobuz? Coboara si respira. Nu te speria! Simti ca nu ai realizat nimic in viata? What the hell? Traieste! Asta conteaza cu adevarat! Zambeste, fa-ti prieteni, calatoreste!

Marele pont: cand bate gongul… blocheaza-l

Cu un gand, o fapta, un zambet. Rade-i in fata. Fa glume. Relaxeaza-te si nu nega ce ti se intampla. E foarte important sa constientizezi ca ai un atac de panica si ca trebuie sa lupti cu el. Numai asa il poti invinge. Asculta-te! Cand vine… zambeste, glumeste, fa tot posibilul sa cresti in ochii tai. Poti sa-l invingi! Curaj! Astept sa-mi povestesti cum l-ai facut knock out .

Photo credit: Flickr